Au fost sistate temporar căutările bărbatului dispărut în mare, ieri, în Eforie Nord

Căutările bărbatului dispărut în mare, ieri, în Eforie Nord şi reluate astăzi de dimineaţă au fost sistate temporar. Scafandrii au fost nevoiţi să se retragă din cauză valurilor prea mari, în timp ce ambarcaţiunea ISU a rămas în zonă şi va interveni când vremea se va îmbunătăţi. Tot ieri, un bărbat de 43 de ani a fost salvat din mare şi preluat de şenilata SMURD de pe o plajă din Eforie Nord. De la începutul sezonului estival, 28 de persoane au dispărut în mare, dintre care 6 au murit înecate.