Constănţenii care aruncă gunoaie la întâmplare sunt pasibili de amenzi drastice. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, persoanele fizice surprinse că aruncă resturile menajere sau alte materiale ori obiecte în locuri publice vor fi sancţionate cu amenzi de la 400 la 800 de lei, iar cele juridice, de la 500 la 1.000de lei. Reprezentanţii Primăriei spun că în ultima perioadă din ce în ce mai mulți constănţeni și-au făcut un obicei și aruncă sacii plini cu gunoi pe lângă coșurile stradale, mult prea mici pentru un asemenea volum. Recent, o femeie a fost filmată în timp ce golea o pubelă de 240 de litri chiar lângă o platformă de colectare supraterană. Incidentul a avut loc în centrul Constanței, pe strada General Manu.