Urmărire ca-n filme pe străzile Constanţei pentru prinderea unui şofer fugar

Urmărire ca-n filme, în această dimineaţă, pe străzile oraşului Constanţa. În jurul orei 3 şi 30 de minute, un echipaj de Poliţie de la Secţia 4 a încercat să prindă un şofer care a refuzat să oprească la semnalul regulamentar pe strada Eliberării. Conducătorul auto a fost urmărit şi blocat în cele din urmă de oamenii legii pe strada Vulturului din cartierul Inel II. În timpul urmăririi, şoferul a acroșat 4 autoturisme parcate, după care s-a dat jos din vehicul și a fugit. La un moment dat, unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment în plan vertical şi în cele din urmă s-a reușit reținerea fugarului. Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Băneasa, judeţul Constanţa. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis pentru nicio categorie de vehicule şi autoturismul pe care-l conducea fusese sustras, azi noapte, de pe strada Dezrobirii. Poliţiştii constănţeni au precizat în urma folosirii armamentului nu au fost înregistrate victime şi nu au fost provocate pagube materiale.