O femeie din Valea Dacilor a murit după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproape 20 de metri

O femeie din judeţul Constanţa şi-a pierdut viaţa astăzi, după ce a căzut într-o fântână. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţi de Urgenţă Dobrogea au declarat că, astăzi de dimineaţă, în jurul orei 10 şi 30 de minute, un echipaj de pompieri de la Detașamentul Medgidia cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD au intervenit în localitatea Valea Dacilor pentru a salva o vârstnică ce căzuse într-o fântână adâncă de aproximativ 20 de metri. Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că salvatorii au reuşit să scoată femeia după aproape 4 ore, au predat-o cadrelor medicale, însă, acestea au fost nevoite să declare decesul bătrânei.