Bebeluş mort de rujeolă la Spitalul Judeţean Constanţa

Un bebeluş a murit la Constanţa de rujeolă. Copilul, în vârstă de 9 luni este din Tulcea şi a venit la Spitalul Judeţean Constanţa luna trecută cu probleme respiratorii. Acesta a fost internat în perioada 15-21 mai, timp în care ar fi contractat rujeola. După externare micuţul s-a simţit din nou rău şi a revenit la spital pe 29 mai. Boala a fost confirmată pe 30 mai, în urma analizelor de laborator. Pacientul a suferit complicaţii, pe fondul unei imunităţi scăzute, şi ieri organismul lui a cedat. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că se va declanşa o anchetă pentru a se stabili dacă au fost respectate procedurile în spital, având în vedere faptul că micuţul s-a îmbolnăvit de rujeolă în perioada în care a fost internat.