Peste 330 de elevi au absentat astăzi de la proba scrisă de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judetean, Cristina Ivan spune că din cei peste 5 mii de candidaţi înscrişi s-au prezentat 4.351 de elevi și au absentat 333. Aceasta precizează că la nivelul judeţului Constanţa nu au fost înregistrate tentative de fraudă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, mâine este programat testul la limba maternă, iar miercuri cel obligatoriu al profilului. Proba la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura joi.  Pe 4 iulie se vor afişa rezultatele, în aceeaşi zi se depun contestaţiile, iar notele finale se vor publica pe data de 9 iulie. La Constanţa s-au înscris la examen peste 5 mii de candidaţi.