Mărfuri contrafăcute în valoare de 1 milion de lei, confiscate de poliţiştii constănţeni

Peste 1.700 de portofele contrafăcute au fost confiscate, astăzi, de poliţiştii de la Transporturi Maritime în Portul Constanţa Sud Agigea. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, bunurile se aflau într-un container sosit din China şi aveau ca destinatar o societate comercială din județul Ilfov. Marfa, în valoare de 1.000.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.