Un tânăr de 21 de ani din Constanţa a fost oprit in trafic cu focuri de arme de către poliţişti, după ce a încercat să fugă pentru a evita controlul.

Reprezentanţii Inspectoratului Judetean de Poliţie spun că agenţii de la Rutieră l-au oprit pe acesta pe strada Cumpenei, în urma efectuării unui viraj la stânga, pe marcajul dublu continuu longitudinal. În momentul în care polițiștii i-au solicitat tânărului să prezinte documentele pentru verificare și control, acesta a declarat date neadevărate, ulterior pornind în trombă, fiind pe cale să acroșeze unul dintre polițiștii de la fața locului. Astfel oamenii legii au folosit armammentul din doare pentru a-l opri. S-a dovedit în urma verificărilor că tânărul, de 21 de ani, nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule Acesta a fost sancționat cu amendă de peste 1 300 de lei, iar instanța de judecată a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.