În prima zi de lucru cu publicul din anul 2019, la ghișeele SPIT Constanța s-au prezentat aproximativ 2.200 contribuabili.

Directorul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Cristina Aldea spune că încasările din prima zi a anului sunt de aproape 800 de mii de lei. Constanțenii au preferat în număr mare să se prezinte la ghișeele instituției, dar au existat și persoane care au optat pentru modalitatea de plata prin E-Tax. Reprezentanții SPIT reamintesc că se pot folosi si alte mijloce de plată, pentru a reduce timpul petrecut la ghișee. Astfel se poate plăti Online pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plata impozite”, integral sau în 5 rate, precum și pe site-ul www.ghiseul.ro, secțiunile “Plătește online impozite și taxe”, “Plată amenzi” și “Plată fără autentificare”.