Sute de agenţi economici controlaţi de DSV în ultimele săptămâni

Peste 280 de obiective au fost verificate de inspectorii sanitar veterinari constănţeni în ultimele 3 săptămâni. Potrivi reprezentanţilor DSV, aproape 6 tone şi jumătate de produse alimentare, în valoare de aproximativ 73.500 de lei au fost retrase de la comercializare. Este vorba despre carne şi produse din carne, lapte, lactate, ouă sau peşte, aflate la limita termenului de valabilitate. Acestea au fost dirijate către unităţi de neutralizare pentru a fi distruse prin incinerare. De asemenea inspectorii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 70 de mii de lei, pentru neconformităţi precum înstrăinarea ovinelor fără documente sanitar-veterinare, condiţii necorspunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea şi ambalarea neconformă a alimentelor sau depozitarea acestora în condiţii improprii.