Probleme la înscrierea pentru probele de aptitudini din cauza ordinului emis de ministrul educaţiei

Copiii şi părinţii au fost puşi pe drumuri după ce ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis aseară un ordin de modificare a perioadei de înscriere la testele de aptitudini şi la cele la limba străină pentru admiterea la liceu şi apoi azi dimineaţă actul normativ a fost anulat. Potrivit calendarului admiterii, înscrierile au început ieri şi o parte dintre elevi a depus deja dosarele, însă aseară a fost dat un ordin prin care s-a amânat perioada de înscriere pentru luna iunie şi implicit a fost muată şi data examenelor în intervalul 10 – 12 iunie. Azi dimineaţă cei care au mers să se înscrie au găsit centrele închise şi au fost trimişi acasă, iar ulterior au aflat că s-au redeschis birourile şi că se primesc din nou dosarele şi au fost nevoiţi să se întoarcă. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Crisina Ivan, ne-a declarat că după ce ministrul a retras ordinul semnat aseară, s-a reluat procesul de înscriere, iar testările vor avea loc, aşa cum erau programate iniţial, între 15 şi 17 mai.