Peste 50.000 de poliţişti se vor afla la datorie, duminica aceasta, în ziua alegerilor

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, astăzi, în videoconferinţa cu prefecţii din întreaga ţară că peste 50.000 de poliţişti se vor afla la datorie, duminica aceasta, în ziua alegerilor. Ea a făcut un apel către autorităţi, dar şi către cetăţeni să dea dovadă de corectitudine pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în bune condiţii. La rândul său, şeful IPJ Constanța, comisarul-şef, Constantin Dancu, a afirmat că dispozitivul de siguranță va deveni operațional de vineri, de la ora 18.00. El a precizat că 540 de cadre ale Ministerului de Interne vor asigura, zilnic, paza secțiilor de votare, alţi 270 de polițiști vor supraveghea ordinea în jurul acestora şi 70 de oameni ai legii vor păzi buletinele de vot. Pe de altă parte, reprezentanții Autorătăţii Electorale Permanente au susținut că astăzi vor fi trași la sorţi președinții a două secții de votare din Constanța şi Cogealac, iar cererile pentru urna mobilă se vor primi, sâmbătă, în intervalul orar 18.00 – 20.00.