Toată ţara se află sub avertizări de ploi şi vijelii până vineri seara

Noi avertizări de instabilitate atmosferică au fost emise, astăzi, de meteorologi. Toată ţara, inclusiv Dobrogea, se află sub Coduri Portocalii sau Galbene de ploi şi vijelii. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până vineri seara la ora 23.00, în judeţele Constanţa şi Tulcea, mai ales în timpul după-amiezelor, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Astfel, vor fi perioade în care se vor semnala averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie și, izolat, căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 de litri pe metrul pătrat.