Noul şef al DNA Constanţa este procurorul Andrei Bodean

Procurorul Andrei Bodean este începând de ieri, de Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de şef al Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a declarat pentru postul nostru de radio faptul că a fost numit pe acest post pentru următorii 3 ani. Reamintim, Andrei Bodean a fost delegat şef interimar al DNA Constanţa în octombrie 2018, după ce au expirat cele două mandate ale procurorului, Sorin Constantinescu. Andrei Bodean este cel care i-a trimis în judecata pe fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, pe fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu şi a instrumentat şantajul din dosarul lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu şi al doctorului Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirugie Cardiovasculară din Spitalul Judeţean Constanţa.