7 trenuri Regio de pe Regionala Constanţa sunt anulate şi astăzi

7 trenuri de pe Regionala Constanţa sunt anulate şi astăzi din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Reprezentanţii CFR Călători au declarat că este vorba despre despre garnituri de pe relaţiile Tulcea şi Constanţa, Tulcea şi Medgidia sau Constanţa şi Mangalia. Măsura a fost luată pentru a permite accesul utilajelor de deszăpezire. Circulaţia feroviară se desfăşoară în aceste momente în condiţii de iarnă şi sunt asigurate locomotive Diesel de rezervă şi pentru deservirea plugurilor de zăpadă în caz de necesitate. De asemenea, au fost suplimentate echipele de intervenţie.