Rezultate negative la testele de coronavirus în cazul celor două femei din Constanţa

Rezultatele testelor în cazul femeii de 50 de ani din Mangalia suspectă de infecţie cu cornavirus au ieşit negative, dar vor fi refăcute în 24 de ore. Femeia a fost trasportată, ieri, în condiţii speciale de izolare la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa pentru a fi supusă testelor pentru COVID 19. Iniţial, aceasta s-a prezentat, ieri dimineaţă, la Urgenţa Spitalului din Mangalia de unde a fost transferată  la Constanţa. Pacienta a intrat în contact cu o vecină venită, recent, din Italia. Tot, ieri, o femeie de 29 de ani a fost preluată cu izoleta dintr-un imobil situat pe bulevardul Mamaia şi trasnportată la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Şi în cazul acesteia rezultatele testelor au ieşit negative. Prefectul Geroge Niculescu spune că în acest moment nu sunt persoane în carantină în judeţul Constanţa, iar 274 de constănţeni sunt izolaţi la domiciliu. El a mai declarat că toate instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judţean Constanţa îşi suspendă activitatea cu puiblicul, iar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța şi la cel de Boli Infecţioase vor fi montate corturi pentru triaj epidemiologic.