CJPC efectuează controale pentru verificarea echipamentelor de protecţie individuală

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a scos definitiv de la vânzare peste 90.000 de măşti, care nu se încadrau în categoria echipamentelor de protecţie individuală. Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat pentru Radio Sky, faptul că la nivelul judeţului nostru, controalele sunt încă în desfăşurare. Până în acest moment, au fost verificaţi 15 operatori economici care comercializează echipamente de protecţie. În urma verificărilor, inspectorii au retras temporar de la vânzare mai multe măşti, din cauza etichetării greşite, iar altele au fost scose definitiv de la vânzare pentru că existau deficienţe de fabricare. Mai mult, se verifică şi documentele de provenienţă a măştilor comercializate în unităţile existente, nivelul de protecţie pe care îl asigură acestea, dar şi compoziţia produselor.