Oraşul Constanţa va fi împărţit în 3 zone în baza noului regulament de parcare

Noul regulament de parcare elaborat de Primăria Constanța prevede că orașul va fi împărțit în trei zone. În zona 1 se va putea parca maximum 3 ore și numai dacă plătim prin SMS sau la parcometre. Pentru primele 2 ore se achita 7 lei pe oră, iar cea de-a treia oră va costa 15 lei. În zona 2 se va parca pe baza unei viniete, care va costa 360 de lei pe an sau 4 lei plus TVA pe oră, 25 de lei pe zi, 150 de lei pe săptămână sau 250 de lei pe lună. Zona 3 este cea a parcărilor rezidențiale. Locurile de parcare închiriate de la Primăria Constanța nu vor mai fi valabile 24 de ore din 24. Autorizația va fi valabilă, de luni până vineri, între orele 15.00 şi 08.00, iar sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală în intervalul orar 00.00 – 24.00.