Cele 3 asistente medicale de la Mangalia retinute în dosarul vaccinărilor false au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

Cele 3 asistente medicale de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia şi de la Spitalul Municipal din aceeaşi localitate reţinute în dosarul vaccinărilor false au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Suceava. Măsurile nu sunt definitive şi pot fi contestate în termen de 48 de ore de la comunicare. Potrivit procurorilor DNA, cele 3 asistente sunt cercetate, între altele, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, dare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic şi intelectual și spălare a banilor. În ordonanțele procurorilor se arată că, peste 100 de persoane din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro. În timpul unor percheziții efectuate la cele două unităţi sanitare din municipiul Mangalia și la locuințele a 50 de persoane din Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele şi importante sume de bani.